Oprița, despre protestul medicilor de la Floreasca pentru Beuran: Orice manifestare trebuie să respecte litera legii

Oprița, despre protestul medicilor de la Floreasca pentru Beuran: Orice manifestare trebuie să respecte litera legii
Publicat: 06/01/2020, 14:29

„Persoanele care au semnat acest lucru au dreptul să protesteze și nimeni nu le îngrădește dreptul de a protesta. Mai departe, nu cunosc faptul că ar fi spus că întrerup lucrul. Atragem atenția că orice manifestare de protest trebuie să respecte prevederile legale și litera legii. Cred că, înainte de a protesta, colegii trebuie să ia act de rezultatele acestei ancehte interne și despre modul în care s-au petrecut faptele ca atare”, a declarat dr. Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

Reprezentantul spitalului a mai precizat că a avut loc o întâlnire cu Vasile Cepoi, președintele Autorității Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), după ce a fost suspendată acreditarea unității spitalicești.

„Spitalul nostru a depus acel plan de conformare și de revizuire a procedurilor interne care să genereze cât mai multe riscuri pentru pacienți și în urma acestor discuții au rezultat câteva concluzii importante, și anume că acest plan va fi implementat la nivelul spitalului până în data de 13, urmând ca apoi să se deruleze o perioadă de monitorizare de circa o lună, după care să urmeze evaluarea acestei autorități în vederea stabilirii modului în care a fost au fost aplicate aceste revizuiri”, mai spune Oprița.

Precizările vin după ce mai mulți medici din Spitalul Floreasca au anunțat că protestează față de demiterea de la șefia Secției de Chirurgie a medicului Mircea Beuran. Aceștia au spus că, „pentru a se proteja reciproc”, vor întrerupe activitatea și vor asigura asistența medicală numai pentru urgențe.

„Dorim să semnalăm că situația spitalului este extrem de gravă și că această situație se poate repeta în fiecare zi oricărui medic care își desfășoară activitatea în spital. În aceste condiții, medicii au decis întreruperea activității atât în interesul nostru, cât și al pacienților, pentru a ne proteja reciproc. Vom asigura asistența medicală numai pentru urgențele majore conform legislației în vigoare”, spun medicii.

Ministerul Sănătății a anunțat, luni, că că Mircea Beuran a fost demis de la șefia Secției de Chirurgie din Spitalul Floreasca, după ce cercetarea efectuată de conducerea unității arată femeia a ars din cauza unei erori umane a echipei operatorii. Medicii, asistentele și spitalul au primit amenzi de 30.000 lei.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a TikTok după ce CNA a cerut o anchetă privind campania online a...
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Rusia încearcă să provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în...
Ce se întâmplă în Pakistan: capitala este blocată, internetul este tăiat, mii de protestatari se...
Ce salariu lunar are Elena Lasconi în Câmpulung Muscel. Câștigă dublu cât soțul ei
Băutura alcoolică pe care această femeie de 110 ani o bea în fiecare zi, de...
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Ancuţa Popoviciu a fost suspendată a doua oară din funcţie. Ce a făcut de data...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul...
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Șoferii, trimiși obligatoriu la medic. S-a schimbat Codul Rutier în 2024. Reguli noi la permisul...
Scenariul sumbru al unui dezastru național. Apel disperat către români: E singura soluție
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
Dan Negru, mesaj emoționant înainte de turul II al alegerilor prezidențiale: ”Nu vă certați cu...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Cum crede tatăl lui Elon Musk că ar trebui rezolvată criza populației globale?